Atunci cand vad din ce in ce mai multi colegi ca aleg sa se tatueze, imi vin in minte tatuajele vazute vara pe bratele “domnilor” trecuti de prima tinere, cei mai multi ametiti de alcool (ma refer la tarie). In cele mai mult cazuri vad o cerneala verde ce exprima mesaje de genul: Gheoghe+Lenuta, Te iubesc Vasilica etc.
Ma gandesc mereu ca aceste tatuaje erau cu siguranta “cool” acum 20-30 de ani si ca acum pentru mine par niste exemple clare de teribilism depasit.
Incerc sa inteleg cum acesti colegi nu pot realiza astazi ca intr-o lume atat de dornica de schimbare rapida, un desen definitiv pe corp va fi depasit in cel mult 5 ani. Stiu, acum se pot scoate tatuajele dar sa stai tu in chinurile alea!
Tot acesti oameni ce sustin cu tarie (aici nu ma refer la alcool) ca nu se vor satura nicioada de acel desen sunt si foarte interesati de haine, multi din ei considera o adevara insulta sa poarte o camasa din colectia trecuta. Tricoul roz, esarfa la gat si ochelarii de soare la metrou sunt un must (se citeste “măst” deci nu ma refer la vin nepasteurizat). Si atunci cum pot spune ei ca un desen nu se va demoda niciodata atat timp cat o camasa cumparata astazi peste un an este foarte posibil sa iasa din “tendinte”?
Ca vrem sa o recunoastem sau nu, dorim sa iesim in evidenta, unele persoane reusesc sa iasa prin infatisarea naturala, altele prin inteligenta sau umor, o parte dintre noi nu reuseste acest lucru si isi cauta momentul de “celebritate” prin lucruri “inedite” care sa-l identifice si individualizeze de multime, avem astfel persoane cu parul mov, cizme vara si desene inserate in piele.
In minte imi vine un exemplu practic prin care marcarea este utilizata, de acesta data pentru identificare cu un grup si nu inteleg cum acesti oameni nu reusesc sa vada ca unicitatea lor nu face decat sa-i indese intr-un staul.
Si inca ceva, probabil pentru un alt tanar neexperimentat in 20-30 de ani acel desen va parea depasit, stupid si amatoresc.

